Drama orbului poet
Printre ale noastre pământeşti există un
ţinut, un spaţiu dominat de boală, racnet si moarte . In acel loc, ceasurile au
incetat sa mai inainteze de mult timp, strazile au ruginit, iar fantanile sunt
impregnate cu puroi. Inca se mai aud tipetele muritorilor, tipete ce au inecat
lacrimi. In negrul namol ce acoperea acel spatiu, rasareau dinti cariati ai
celor ce au evadat din aceasta lume, devenind umbre ale felinarelor.
Acea
cetate a devenit salas al ciumei, vesnice sepulcre ale celor ce au ridicat
ziduri, acea neagra biserica cu ferecatele-i usi de stejar. Latul spanzuratorii
s-a sfasiat, acele suflete prefacandu-se libere spectre ce observau capela
prabusita peste mormintele celor care au fost dezrobiti inca din stravechile timpuri.
Infectia
celor necrozati imbiba creierul cu un miros spurcat, iar lacrimile pure
conturau singurul parau catre tabloul ce
ilustra o coroana atarnata de nimbul unui sfant. Vopseaua picturii era stearsa,
iar panza ce purta culoarea de rivanol era crestata, incetosand fata acelui
martir. Nuantele reci curgeau spre rama
manjita cu stropi din josnicul sange.
Asprul
par al cainilor se inalta de sub crucile aruncate in mocirla aleilor cenusii,
ud lemn ros de putrefactie. Un sunet strident al balamalelor carciumei era
produs de vantul ce se-nchidea intr-un sifonier, lasand naftalina sa se
imprastie printre panzele de păianjen.
Sursa
acelui parau cristalin era chiar el, orbul batran ce a ridicat cetatea. Acesta
zambea, niciodata nu a fost mai bolnav, insa nici mai fericit. Era un simplu
nascut, un damnat al inspiratiei. Intr-o zi,
a oferit ochii in schimbul acelei cetati, un loc predestinat pieirii.
Decrepitul a asteptat in
tacere, in acel salon intunecat, pana cand ciuma a napadit trupurile muritorilor.
Pasind printre cadavre, a simtit ceea ce intotdeuna a cautat, inspiratia.
A cazut de atatea ori, insa a continuat,
purtand acea otrava din pieptul sau, care ii macina fiecare organ, fiecare
membru. Intr-un final, poetul s-a prabusit. Intins pe semenii acestuia,
plangand, a scris ultimele versuri „Dezgrop nimbul unui sfânt / Scuip
puroi pe lumânări / Şi mă-ngrop eu în pămant.”
