Spectacol, intuneric, vis
Stiti, am intalnit un inger. Candva, demult. Nu imi amintesc
nici o infatisare, exceptand un zambet larg de copil, marginit de o pereche de
buze atat de feminine.
Din cate imi amintesc nu avea nume, mi-a soptit ceva despre
o calatorie in jurul vietii mele. Un drum alaturi de un inger, atat de
coplesitor. Pentru prima oara m-am simtit special, neom.
Inca mai pot inumara pasii, sapte la numar, pana ne-am oprit
din coboratul acelor trepte, iar intr-un colt am reusit sa vad o scena. Un om
ma privea, un om fara chip care a intrebat ,, Ce este viata fara spectatori? Cine ne
vegheaza in afara de noi insine?”
Atunci am intors privirea cautand acea fiinta mistica, insa
eram singur, era atat de bezna. In jurul meu se auzeau aplauze, sute, mii de
aplauze. Tipete asurzitoare erau pretutindeni: ,, Ce iluzie!”, ,, Minunat
numar, geniala iluzie!”.
Stii, dragul meu cititor, acea iluzie a fost iluzia
existentei mele, iluzia in care inca traiesc, acum, constient de asta. Primul
meu gand a fost daca am avut vreodata ceva al meu, daca am posedat un om, un
spirit. Daca o mana pe care am strans-o intre mainile mele a fost cu adevarat
acolo, daca iluzia aceasta va dura vesnic, iar eu voi sfarsi intr-o eternitate,
intr-o bezna alaturi de toti acei spectator?
Acum voi incerca sa visez, sperand ca voi gasi intr-un final
o realitate, indiferent ca imi apartine sau nu, un loc unde linistea de mormant
sa nu ma mai intrebe : Daca totul este o iluzie, atunci eu cum am fost posedat?