Dezechilibru – Scrisoare

Dezechilibru – Scrisoare

Oscilez între real si ireal , între iluzie şi adevar , între pământ şi lună , între moarte viaţă .

             Te caut printre astre , te caut în albastrul adânc al oceanelor , te caut pretutindeni , chiar şi în cochilia unui melc , însă în van . Într-o zi , m-am odihnit pe o stâncă , alaturi de întelepciunea unui şoim ce mă veghea , am privit spre ciobanii ramoliţi , spre oile lor speriate . Era destul de frig , uneori mă întrebam de ce am ales acea destinaţie pentru a te căuta , însă constiinţa dilua fiecare dâră de raspuns - nu conta spaţiul . Suflul codrului m-a îndrumat spre plajă , o plajă pustie , probabil pe o insulă . Nu cunosc , nu am explorat acele meleaguri , doar am gustat dintr-un val , îmi era sete . Chipul meu s-a deformat , am omis că apa era sărată .                                                    

           M-am prăvălit peste un deal de nisip şi am zâmbit spre soare . Atunci , el mi-a aratat unde erai . Am alergat printre gânduri , printre morminte , nunţi si botezuri . Într-un apus al verii , am trecut prin râul sufocat de gheaţă , m-a protejat , oferindu-mi pod din oasele celor mult prea istoviţi . Am ajuns , se pare ca soarele m-a îndrumat spre a lui casă , cred ca dorea un prieten , un receptor al simţitilor , am ajuns în desert . Şi era atât de cald , în special noaptea , atunci când el , divinul glob de foc ,  venea acasă . Am împărţit aceeasi cameră , până când , la răsarit am alergat spre necunoscut .

          Am aşteptat patru vieţi de muritor . Într-un crepuscul de foc , ai apus iubito , iar când ochii mei orbiseră , eu te-am găsit . Ai fost atât de aproape mereu , am alergat cu tine chiar aici , în pieptul meu , în acest trup . Am avut o perioadă in care , exagerat , m-am întrebat cum reuşesc sa rămân în viaţă , nu sunt bătrân , nu sunt muribund . Eram atât de uman , iar prezenţa ta imi oferea suflet , imi oferea lumină ce alunga spectrul mentalităţii mele . Aveam nopţi când priveam astrele , prăvălit într-un hamac , iar venele mele se strângeau , se întindeau precum un elastic şi membrele imi amorţeau . Vroiai să ieşi din mine , vroiai să evadezi , însă îngândurarea mea nu ţi-a îngăduit .        

        Totul a trecut , eu voi adormi acum , voi reveni  în locul meu îngust , în groapă . Am fost sfătuit să dorm pe veci , dar .. tu mă cunoşti , ştii doar ca sunt un mort cu insomnii . Mă retrag  , nu vreau să răsară soarele şi să sa-mi pună din nou zăvor peste ciobitele mele oase , în acea sufocantă odaie . Sunt deja prea ofilit , acesta a fost apogeul reanimarii mele , însă procesul este opus .                                                          

          Te sărut , iubito .. Voi reveni la iarnă , pe sub fulgii de cenuşă , imi voi dezlega buzele uscate .. pentru a-ţi săruta mâinile , din nou .